ACUM: S-a răsturnat cu ATV-ul! Bărbat rănit

Un bărbat, în vârstă de 46 de ani a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu ATV-ul. S-a întâmplat la Morărești, din primele cercetări rezultând că omul tracta o căruta cu nisip pe DC320A, din directia DN 7 spre strada Petrești, atunci când s-a răsturnat în afara părții carosabile. Se pare că nu ar fi adaptat viteza de deplasare într-o curbă la dreapta.

Ajunși la fața locului, polițiștii Serviciului Rutier Arges au constatat că vehiculul nu era înmatriculat sau înregistrat.

Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătamare corporală din culpă și punerea in circulație sau conducerea unui vehicul neinmatriculat.

Bărbatul a fost transportat la spital cu diagnostic preliminar: traumatism cranio-cerebral și plagă la mâna stânga.