(video) ACUM! Protest în Pitești! Zeci de medici au ieșit în stradă: „Sănătatea e bolnavă!”

În aceste momente, în Piața Vasile Milea din Pitești, se desfășoară un protest al medicilor de familie care amenință că vor bloca sistemul. Peste 60 de cadre medicale din județul Argeș sunt așteptate la miting.

Protestul este pașnic, medicii „înarmându-se” cu pancarte și banderole albe legate de braț.


Acțiunile au loc în mai multe orașe din țară, medicii dorind să atragă atenția cu privire la situaţia de criză majoră prelungită în care se află acest segment de îngrijire a pacienţilor. Nemulțumirile acestora sunt legate de finanțare, de prevederile legale din Constituție care nu sunt respectate și de relația pe care o au cu pacienții.

„Dacă nu se va rezolva problema, pe data de 15 noiembrie, avem un miting la București la care vor veni medici de familie din toată țara. Sănătatea este bolnavă”, a declarat pentru SursaTa Mariana Boșneag, președinta Societății Medicililor de Familie  Argeș

De asemenea, la protest au venit și pacienți: „Am ales să fac asta pentru că sunt alături de medicul meu de familie, pentru că este prima persoană la care apelez atunci când am o problemă medicală”, a declarat Alexandra Ioana Pascu, pacientă.