(video) Update: Accident de muncă! Bărbat mort, după ce s-a electrocutat

UPDATE ORA 11:50

Din păcate, bărbatul nu a putut fi salvat. În urmă cu puțin timp a fost declarat decesul. Tânărul avea 32 de ani și încerca să refacă o rețea de medie tensiune, rețea de 20.000 de volți. Se pare că a atins un cablu care era sub tensiune și acesta a făcut flamă.

După 45 de minute de resuscitare,  a fost declarat decedat. Reamintim că bărbatul era angajat al unei firme de mase plastice. Așadar, accidentul este încadrat ca fiind unul de muncă. De aceea a și fost deschisă o anchetă de catre ITM. 

UPDATE ORA 11:20


Bărbatul era electrician, fiind angajat al unei firme de mase de plastice. Acesta avea echipamentul necesar în astfel de intervenții, dar nenorocirea nu a putut fi evitată.

Fiind vorba despre un accident de muncă, inspectorii ITM au sosit la fața locului pentru cercetări.

Potrivit medicului de pe echipajul SMURD, bărbatul se află în stare gravă, fiind intubat și ventilat mecanic. Are leziuni grave la nivelul capului, mâinii și piciorului.

 

UPDATE ORA 10:55

Potrivit primelor informații, se pare că bărbatul ar fi fost angajat al unei firme. Accidentul s-ar fi petrecut chiar la poarta companiei. A fost coborât de către un coleg de muncă.

Manevrele de resuscitare sunt în desfășurare.

În urmă cu puțin timp, un apel la 112 anunța că o persoană a fost electrocutată, rămânând agățată pe stâlp, pe DN 65 B ( drumul dintre autostradă și  DN65 Pitești Slatina)

Persoana a fost predată echipajului  SMURD TIM. Se pare că este inconștientă, iar în aceste momente se fac manevre de resuscitare.


Revenim.