
Update ora 10:15
Potrivit primelor cercetări, incendiul s-ar fi produs în urma ”jarului căzut din sistemul de încălzire, care a avut contact cu un material textil”, transmit reprezentanții ISU Argeș. Focul a distrus și bunurile din cele două camere.
Intervenția a durat aproximativ o oră jumătate.
Update ora 10:00
Din nefericire, femeia, care locuia singură în casa respectivă, nu a putut fi salvată. Medicii care au ajuns la locul tragediei au făcut tot posibilul pentru o salva, însă, după ce minute în șir i-au fost efectuate manevre de resuscitare, au fost nevoiți să declare decesul.
Urmează ca ancheta să stabilească din ce cauză a izbucnit incendiul.
Update ora 09:00
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, incendiul se manifestă la două camere ale locuinței. În interior a fost găsită femeia, fără funcții vitale, cu arsuri de gradul 3 și 4.
Echipajul SMURD a preluat victima. La fața locului a ajuns și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. În aceste momente, femeia este resuscitată, însă fără răspuns până acum.
Incendiu puternic, în această dimineață, la o locuință situată pe strada Daniel Sterescu din Curtea de Argeș.
Din primele informații, se pare că locatara, în vârstă de 90 de ani, a fost prinsă în vâltoarea flăcărilor. Momentan nu se știe dacă este în viață.
CITEȘTE ȘI ... Bărbat găsit mort pe o stradă din Pitești (VIDEO)
Pompierii intervin cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. De asemenea, un echipaj SMURD se află la fața locului.
Revenim cu detalii.
Foto/ video: ISU Argeș