
Incendiu la unitatea militară. Arde vegetație uscată la Curtea de Argeș, fiind câteva sute de metri pătrați afectate. Focul s-a întins așa de mult încât a cuprins și o baracă dezafectată care aparține unității militare din zonă.
Două autospeciale de la pompieri au ajuns până acum acolo și au intrat chiar în curtea unității pentru a putea stinge incendiul.
Acesta a fost pus de localnici pentru a scăpa de vegetație.