(video) Update: Un bătrân de 86 de ani a ajuns la spital! A fost accidentat pe trecere

Update

Potrivit primelor cercetări desfășurate de către polițiștii Biroului Rutier Pitești, se pare că un șofer de 44 de ani, din Pitești, care se deplasa dinspre Exercițiu spre strada Craiovei, ar fi accidentat pietonul, un bărbat de 86 de ani, tot din Pitești. Omul se angajase în traversarea regulamentară a drumului, pe marcajul pietonal.

Bătrânul a fost transportat la spital, prezentând suspiciune de fractură la piciorul drept.

Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.


 

Accident rutier, în urmă cu puțin timp, pe strada Bibescu Vodă din Pitești. Din primele date, un pieton ar fi fost lovit de un autoturism. Se pare că acesta ar fi încercat să traverseze strada  pe trecerea de pietoni în momentul în care a fost accidentat.

Potrivit primelor informații, omul este conștient.

Polițiștii se află la fața locului. De asemenea, un echipaj medical va ajunge în zona respectivă.