Alexandra Penescu- implicată într-un accident! Doi oameni au ajuns la spital (video)

Update


Contrar celor anunțate în apelul la 112, polițiștii ajunși la locul solicitării au constatat că au fost 3 mașini implicate, ci nu 4. Din primele cercetări, rezultă că șoferul unui Ford Mustang care venea dinspre Bascov spre Pitești având viteză, a pierdut controlul asupra mașinii din cauza carosabilului umed și a pătruns pe contrasens. A intrat într-un Logan care a fost serios avariat. Două victime, una din Mustang, iar cealaltă din Logan, au fost transoportate la spital.

În urma impactului, a fost lovită și o a treia mașină. În autoturism se afla Alexandra Penescu, fata omului de afaceri Cornel Penescu. Din fericire, Alexandra nu a fost rănită, dar s-a ales cu mașina complet distrusă. Fiica lui Penescu a mai fost implicată în două incidente rutiere, ambele fiind în 2016, la diferență de două luni. Atunci, însă, niciunul dintre evenimente nu s-a soldat cu răniți, fiind încadrate la tamponări.

Cele două victime, una de  42 de ani care prezenta un traumatism cranio-cerebral, o contuzie la membrul superior drept și pierderi de cunoștință, iar celălaltă de 30 de ani acuza dureri la membrul superior drept, au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la spital de către echipajul SMURD,potrivit reprezentanților ISU Argeș.

Traficul rutier a fost complet blocat pe sensul spre Pitești, circulându-se alternativ.


 

Un accident rutier a avut loc în Pitești, pe strada Negru Vodă, zona Spitalului Militar. Patru autoturisme au fost implicate. La locul intervenției s-au deplasat pompierii cu un echipaj cu o autospecială, un echipaj cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă și un echipaj SAJ.

Inițial, s-a anunțat că o persoană ar fi blocată într-una dintre mașini. Însă, ajunși în zona respectivă, salvatorii au constatat că nu sunt persoane încarcerate.

Polițiștii desfășoară cercetări.

 

 

 

Foto: ISU Argeș/ Info Trafic Pitești