BREAKING NEWS! IONICĂ SE ÎNTOARCE PRIMAR AL PITEȘTIULUI

UPDATE ORA 13:06

În urmă cu puțin timp, Tribunalul Argeș s-a pronunțat cu privire la cererea de suspendare, înaintată de Cornel Ionică, a ordinului emis de prefectul județului. Astfel, cererea a fost admisă, iar Cornel Ionică va reveni în funcția de primar al Municipiului Pitești.

 

"Demersul de astăzi a fost unul firesc, iar soluţia una corectă, cu atât mai mult cu cât avem o speţă similară cu cea a primarului Cristian Dică Hristu de la Vlădeşti, care a câştigat în mod definitiv procesul. Domnul primar Cornel Ionică se poate întoarce chiar de azi la Primărie deoarece hotărârea este executorie la fel cum şi ordinul de suspendare emis de Prefectură a fost executoriu. Deocamdată are atribuţii limitate şi este nevoie de o hotărâre a Consiliului Local Piteşti, prin care să se ia act de reîntoarcerea sa, pentru a putea fi comunicată la Trezorerie şi să îşi recapete dreptul de semnătură.", ne-a declarat Florenţa Jugănaru, cea care l-a apărat în instanţă pe primarul Piteştiului.

Întrebată cum a primit edilul vestea, domnia sa ne-a declarat: "Priorităţile domnului primar Ionică sunt cele legate de municipalitate si de proiectele finantate din fonduri europene. Vestea l-a bucurat mai ales pentru că se apropie şi Simfonia Lalelelor, ceea ce înseamnă că acum se poate implica în organizarea evenimentului."

 

În aceste momente, Cornel Ionică se află la Tribunalul Argeș, urmând ca astăzi să se decidă dacă acesta va reveni în funcția de primar al Municipiului Pitești.

Fostul edil a cerut suspendarea ordinului de încetare a mandatului de primar, emis de prefectul județului.

Reamintim că în data de 19 martie, prefectul Emilian Dragnea a semnat ordinul de suspendare a mandatului pentru primarul municipiului Pitești, Cornel Ionică.

În 2016, Agenţia Naţională de Integritate l-a găsit pe Ionică în conflict de interese, însă acesta a contestat în instanţă raportul inspectorilor.  Anul trecut, fostul edil a pierdut definitiv procesul cu ANI.