Acțiuni pentru prevenirea și limitarea  infectării cu SARS COV-2!

Polițiștii argeșeni, împreună cu toate instituțiile implicate în acțiunile de verificare,  continuă activitățile de verificare a modului de respectare a prevederilor Legii 55/2002.

În ultimele 24 de ore, efective de poliție și poliție locală au organizat 24 de acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, zonele aglomerate, centrele comerciale,  restaurantele și localurile publice,  precum și mijloacele de transport în comun. 

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 68 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 205 mijloace de transport și au fost legitimate 303 persoane. 

Echipele de control au depistat 53 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii nr. 55 din 2020, cu amenzi în valoare totală de 2.500 de lei. 

Scopul poliţiştilor nu este acela de a aplica sancţiuni, ci activităţile sunt desfăşurate pentru ca toţi cetăţenii să conștientizeze faptul că, sănătatea și viaţa persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.

Totodată, precizăm faptul că, nerespectarea măsurii de protecţie individuală de a purta masca de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura, în spaţiile unde este obligatoriu, constituie contravenţie şi se sancţionează, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID 19, cu amendă, de la 500 la 2.500 de lei.