Acțiune de voluntariat excepțională, astăzi, în Parcul Lunca Argeșului!

Zeci de voluntari, angajați ai Adient Trim Pitești, cărora li s-au alăturat, din simpatie pentru acțiune, și cetățeni aflați la plimbare în parc, au plantat 70 de arbori (50 de arțari și 20 de platani). 

Cu totul remarcabil este faptul că angajații societății inițiatoare a campaniei de împădurire au fost însoțiți de copiii lor! Micuții voluntari au fost încântați să își boteze copăceii cu nume ca Scooby Doo sau Rapunzel!

Acțiunea s-a derulat în ziua în care, la nivel internațional, este marcată nevoia de a proteja natura prin cea mai mare mișcare voluntară de mediu din istorie – Ora Pământului. 

Proiectul intitulat „Adoptă un parc!”, derulat astăzi, 27 martie, înainte de prânz, este o continuare a seriei proiectelor de voluntariat ale companiei, desfășurate sub sloganul „Împreună pentru comunitate”.

Primăria Municipiului Pitești și SC Salpitflor Green SA au pus la dispoziție terenul și sprijin logistic – muncă sub formă de voluntariat al angajaților care îngrijesc parcurile publice. 

Directorul general Adient Trim, Amalia Săceleanu, a mulțumit municipalității pentru parteneriat, voluntarilor pentru implicare și i-a invitat pe piteșteni și la alte acțiuni similare!

Primarul Municipiului Pitești, Cristian Gentea, a mers personal să-i felicite pe voluntari pentru acțiune: 

“Este unul dintre cele mai firești gesturi de grijă pentru parcul nostru, pentru orașul nostru, este cel mai frumos exemplu de civism pe care l-au dat, în primul rând, copiilor! Felicitări pentru acțiune, sunt convins că mulți concetățeni vor fi nu numai încântați, ci și motivați să propună astfel de acțiuni comunitare. Vom susține și promova toate activitățile de implicare ale cetățenilor! ”