Accident rutier în Colibași - Biciclist rănit

UPDATE, 10 mai, ora 11:00

Din primele verificari efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Mioveni, un barbat de 55 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe b-dul Dacia, din Mioveni, nu s-ar fi asigurat corespunzator la efectuarea manevrei de mers cu spatele și ar fi acroșat un barbat de 64 de ani, din Mioveni, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis, pe bicicletă. 
În urma accidentului, biciclistul a fost rănit și a fost transportat la spital, cu traumatisme și escoriații la membre.  
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


UPDATE, 10 mai, ora 10:30


Victima accidentului de la Colibași este un bărbat în vârstă de 54 de ani care se deplasa pe bicicletă în momentul impactului cu mașina.

Acesta a primit îngrijiri medicale de la membrii echipajul SMURD și în acest moment este transportat la spital.

Biciclistul este conștient dar este rănit la picioare și mâna dreaptă.

 

Sursa foto: ISU Argeș

 

În urmă cu puțin timp a fost semnalat un accident rutier în Mioveni, mai exact în Colibași.

Din primele informații ar fi vorba despre un biciclist care a fost lovit de un autoturism.

Șoferul autoturismului se pare că efectua manevra de mers cu spatele, nu ar fi fost atent și astfel s-ar fi produs impactul. Victima este conștientă.
La fața locului intervine un echipaj SMURD.