Accident în cartierul Craiovei din Pitești! O femeie rănită, transportată la spital

Update:

Din ultimele informații aflăm că în urma incidentului a rezultat o victimă, o femeie care era pasageră pe locul din spate.

„O femeie de 63 de ani, inconștientă, aceasta a suferit răni la nivelul capului, a primit ingrijiri medicale și a fost transportată la spital”, anunță reprezentanții ISU Argeș.

 

De asemenea din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că o femeie de 36 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Tineretului, la pătrunderea pe strada Calea Craiovei, nu ar fi respectat semnificația indicatorului ,,Cedează Trecerea", rezultând coliziunea cu un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani din Pitești, pe Calea Craiovei, ce se deplasa pe direcția târg spre centru Pitești.

În urma evenimentului a rezultat rănirea unei femei de 64 de ani, din Pitești, pasageră spate în primul autoturism (cel condus de femeia de 39 de ani), care a fost transportată la o unitate medicală pentru investigații (conștientă cu diagnostic preliminar TCC).
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut, anunță reprezentanții IPJ Argeș.

 

În urmă cu puțin timp la numărul de urgență 112 a fost semnalat un accident rutier care a avut loc în cartierul Craiovei din Pitești.

Din primele informații aflăm că este posibil să existe o victimă, un pieton. 

Intervine la fața locului un echipaj de terapie intensivă mobilă.

Totodată politistii Biroului Rutier Pitești sunt la fața locului pentru cercetări.

Revenim cu detalii.
Foto descriptiv.

Sursa: ISU Argeș și IPJ Argeș