Accident rutier în Argeș! O fată de 13 ani a fost rănită !

Update: 

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din Formațiunii Rutiere Topoloveni s-a stabilit că o femeie de 27 de ani, din Rătești, care conducea un autoturism pe DJ 702G, din direcția satului Pătuleni către Căteasca, ar fi accidentat ușor o fată de 13 ani, din Rătești, care se deplasa pe partea carosabilă. (posibil traversare neregulamentară, aspect ce va fi stabilit în urma cercetărilor). 

Minora a fost transportată la spital, conștientă.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

 

În urmă cu puțin timp la numărul de urgență 112 a fost făcută o sesizare de un eveniment rutier cu victimă în localitatea Rătești din Argeș.

Din primele informații aflăm faptul că victima ar fi un pieton, un minor mai exact care ar fi conștient.

Polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni se deplasează la fața locului pentru cercetări.


Revenim cu informații. 

Foto descriptiv