Accident rutier, cu victimă pieton, pe Calea București din Pitești | Sursa Ta

 

Reprezentanți IPJ Argeș a u precizat faptul că astăzi, în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Calea București, a avut loc un accident rutier între un autoturism și un pieton.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, o femeie de 44 de ani, din Bascov, care conducea un autoturism pe Calea București, din direcția Centru către Podul Viilor, a accidentat o femeie de 80 de ani, din Pitești, care se angajase în traversarea străzii, pe marcajul pietonal. 

În urma accidentului, femeia de 80 de ani a fost rănită și transportată la spital. 

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. 

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.


Foto descriptiv