Pieton ucis! După impact, mașina s-a răsturnat!

UPDATE, 21 decembrie:

Accident moral, aseară, în localitatea Moșoaia. Un bărbat, în vârstă de 64 de ani, și-a pierdut viața după ce a traversat strada neregulamnetar. A fost lovit de o mașină condusă de un tânăr de 28 de ani, din Poiana Lacului, care conducea un autoturism pe DN 67B.

După impact, autoturismul s-a răsturnat, șoferul pierzând controlul asupra direcției de mers. Oamenii legii l-au testat pe șofer cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind negativ. 

”În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, conform art. 192 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.”
 

----------------------------------------------------------------


În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier între un autoturism și un pieton, pe DN 67B, în localitatea Moșoaia.

Din informații aflăm că după impact, mașina s-a răsturnat în afara carosabilului iar pietonul ar fi în stare de inconștientă, posibil decedat.