Trafic blocat pe DN7! Accident cu 2 tiruri și autoutilitară

UPDATE, ora 23:00

Din primele cercetări s-a stabilit că un bărbat de 23 de ani, din comuna Ciocănești, județul Dâmbovița, care conducea un ansamblu format din autocamion și semiremorcă, fără încărcătură, din direcția Pitești către Rm. Vâlcea, nu ar fi adaptat viteza în curbă la dreapta, în coborâre și în condiții de carosabil umed, condiții în care remorca a derapat, intrând în coliziune cu o autoutilitară VW, condusa din sens opus, pe banda 2, în urcare, de către un bărbat de 24 de ani, din comuna Berca, județul Buzău. 
În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată într-un alt ansamblu format din autocamion și remorcă, condus de bărbat de 26 de ani, din comuna Sf. Gheorghe, județul Ialomița, ce se deplasa în același sens cu al doilea autovehicul, pe banda 1, în urcare.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool. 
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. 


Pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, poliţiştii argeșeni recomandă conducătorilor auto să se intereseze cu privire la starea meteorologică de pe traseul pe care urmează să îl parcurgă și să își echipeze autovehiculul corespunzător.

Pe timpul călătoriei cu autovehiculul, circulați cu viteză redusă, adaptată condiţiilor meteo-rutiere, măriți distanţa de siguranţă în mers şi nu vă angajați în efectuarea unor manevre riscante în trafic. 

În situaţia conducerii autovehiculelor pe timp de ploaie abundentă, este necesară utilizarea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drum, precum şi a celor de ceaţă, în cazul apariţiei acestui fenomen. Atunci când vizibilitatea în oglinzile retrovizoare ale autovehiculului este redusă, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.

Totodată, recomandăm păstrarea unei distanţe mai mari faţă de autovehiculele care circulă în faţă, precum şi evitarea acţionării bruşte a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului, pentru evitarea acvaplanării sau derapajelor necontrolate.

Asigurați-vă că instalațiile de degivrare și dezaburire ale autovehiculului funcționează în parametri. Pe timpul deplasării atât parbrizul cât și geamurile laterale ale autovehiculului trebuie menținute curate pentru o mai bună vizibilitate.

În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi faceţi fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare.

Dacă vă grăbiți să ajungeți la destinație, nu uitați că timpul este prețios pentru toată lumea. Țineți cont că implicarea în orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență.  Nu uitați că puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și ceilalți ocupanți ai autovehiculului cu care vă deplasați, precum și pe ceilalți participanți la trafic.

Pietonii sunt rugaţi să îşi ia toate măsuri de precauţie pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi. Totodată, îi sfătuim să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi!

Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe siteul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic - vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum.

UPDATE, ora 22:15

Trafic blocat pe ruta Pitești - Râmnicu Vâlcea. Două tiruri și autoutilitară s-au ciocnit, în această seară. Din fericire, există doar o singura victimă, din autoutilitară, rănită ușor, care a fost preluată de o ambulanță SAJ și transportată la spital.

Pompierii sunt fața locului si asigură măsurile PSI. Din primele date, autoutilitara, destinată transportului de marfă, era goală.


”Politistii din cadrul Serviciului Rutier Arges se afla la fata locului, pentru fluidizare si efectuarea cat mai rapida a cercetarii locului faptei, in vederea stabilirii cauzelor in care evenimentul s-a produs si a degajarii partii carosabile.”, susțin reprezentanții IPJ Argeș.
 

Accident rutier la Dedulești. Un tir și un microbuz de marfă s-au ciocnit. Din fericire, nu vorbim despre persoane încarcerate.

CITEȘTE ȘI ... Un tată din Pitești și-a violat fiica. Bărbatul a fost reținut

La fața locului intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială și un echipaj SMURD.