Update: Lovit de o autoutilitară în timp ce mergea pe trotuar!

Update

Potrivit polițiștilor, din primele verificări, se pare că un bărbat de 44 de ani, din București, care conducea o autoutilitară, pe fondul altor preocupări, ar fi ajuns cu autovehiculul pe trotuar și ar fi acroșat pietonul care se deplasa regulamentar.

Victima a ajuns la spital pentru investigații medicale, având suspiciune de fractură membru inferior. 

„În cauză verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut, fiind întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal”, transmit polițiștii argeșeni.


 

Accident rutier, în această după-amiază, pe strada Depozitelor din Pitești, zona Podul Viilor. Un bărbat de 33 de ani a fost lovit de o mașină.

La locul solicitării a ajuns un echipaj cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD de terapia intensivă mobilă. De asemenea, un echipaj SAJ s-a aflat la fața locului.

Din fericire, bărbatul nu a suferit răni grave, prezentând un sindrom confuzional. A fost monitorizat de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă. 

Traficul rutier a fost îngreunat.


Foto Info Trafic Pitești