Femeie rănită în urma unui accident rutier

Update

Conform polițiștilor, un șofer de 51 de ani, din Pitești, care se deplasa din direcția Calea București spre Târgul din Vale, nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de circulație și a intrat în coliziune cu un autoturism  condus în aceeaşi direcţie de mers de un bărbat de 32 de ani, din Albota.

Pasagera din dreapta faţă din al doilea autoturism , o femeie de 29 de ani, din Piteşti, a fost rănită, fiind transportată la spital pentru investigaţii medicale.

„În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut”, transmit polițiștii argeșeni.

Polițiștii Biroului Rutier Pitești au acționat pentru fluidizarea traficului și efectuarea cât mai rapidă a cercetării, în vederea eliberării carosabilului.


 

Accident rutier, în urmă cu puțin timp, produs între două autoturisme, pe strada I.C. Brătianu, din Pitești.

Din primele informații, o persoană a suferit atac de panică.

La locul solicitării se află un echipaj cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD.

Traficul rutier este îngreunat.

Revenim cu detalii.