Accident în Pitești! Fetiță de 6 ani rănită!

În urmă cu puțin timp în cartierul Banat din municipiul Pitești a avut loc un accident rutier în care a fost accidentată o minoră.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești s-a stabilit că, un bărbat de 42 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Banatului, a accidentat o minoră de 6 ani, din Pitești, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis.

În urma accidentului, minora a fost transportată la o unitate medicală, cu diagnostic preliminar de suspiciune de fractură la membrul inferior drept.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.