(Video) Filmarea dinaintea accidentului mortal de la Bascov! Ultimele imagini cu motociclistul....

Update, 19 septembrie, ora 12:30

 

Au apărut primele imagini de la accidentul cumplit din comuna Bascov care a avut loc aseară.

Reamintim faptul că un tânăr de 31 de ani, din Pitești, care se afla pe o motocicletă, a izbit un bărbat de 63 de ani, care ar fi traversat printr-un loc nepermis și fără să se asigure.

CITEȘTE ȘI... (Video) Argeș - Două fetițe în plasament ar fi fost abuzate! DIICOT a intrat pe fir și face o amplă anchetă!

Impactul a fost atât de violent, încât amândoi au fost aruncați în șanț.

Din păcate, echipajele de ambulanță sosite la fața locului nu au putut decât să declare decesul celor două victime.

 

 

UPDATE, ora 20:50

Grav accident rutier petrecut în judetul Argeș. Un motociclist, a intrat cu viteză foarte mare într-un pieton și l-a omorât pe loc. Din impact și el a fost aruncat într-un cap de pod și a murit la scurt timp.

Accidentul a avut loc pe drumul dintre Pitești și Curtea de Argeș, la ieșire din localitatea Bascov. Motociclistul, un tânăr de 31 de ani din Pitești, mergea cu viteză foarte mare către Curtea de Argeș. I-a aparut în față bărbatul de 63 de ani si nu a mai putut să îl evite. L-a izbit atât de puternic încât l-a aruncat în șanțul din partea opusă a drumului, iar el a fost proiectat cu tot cu motor într-un cap de pod din beton.

Pietonul a murit pe loc, iar motociclistul a fost resuscitat de echipajul de terapie intensivă mobilă solicitat la fața locului, dar și el a decedat la scurt timp.


Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 31 de ani, din Pitești, care conducea o motocicletă pe DN 7C, pe raza localității Bascov, din direcția Pitești către Curtea de Argeș, a lovit un bărbat de 63 de ani, din Merișani, care s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a drumului, prin loc nepermis și fără să se asigure.
Totodată, din cercetări s-a stabilit că motocicleta nu era înmatriculată.
Din păcate, în urma evenimentului rutier a fost declarat decesul ambelor persoane implicate.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul neînmatriculat și ucidere din culpă, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.”


Motociclistul obișnuia să iasă din Pitești cu motorul și să meargă cu viteză spre Curtea de Argeș. Motorul era neînmatriculat, dar niciodată nu a fost pentru el asta un impediment. Din cauza acestui accident traficul a fost complet blocat pe drumul spre Transfăgărășan mai bine de o oră și s-au format coloane de kilometri întregi.
 

 

 

 

 

UPDATE, ora 19:00


Medicul prezent în cadrul echipajului de terapie intensivă mobilă a declarat decesul celor două persoane. Vorbim despre un motociclist și un pieton.
Prima variantă a accidentului: traversarea neregulamentară.

Din primele verificări ale polițiștilor, se pare că motociclistul mergea cu viteză. În momentul impactului, pietonul a fost omorât pe loc, iar motociclistul a suferit răni grave la cap. Deși purta cască, aceasta s-a spart. Din păcate, echipajul medical nu l-a putut salva pe motociclist.

 

Accident grav în localitatea Merișani, pe drumul dintre Curtea de Argeș și Pitești. Conform apelului la 112, există două victime, ambele fără semne vitale.

CITEȘTE ȘI ... Argeșean lăsat fără bunuri de 30.000 de lei. Hoțul este în arest!

Din primele informații, în accident ar fi implicat un motociclist și un pieton. Martorii evenimentului povestesc că incidentul a avut loc din cauza traversării neregulamentare.

CITEȘTE ȘI ... Beat la volan, condamnat la 2 ani și 2 luni de închisoare!

La fața locului se deplasează o autospeciala de stingere cu apa și spuma, un echipaj de terapie intensiva mobila și un echipaj SMURD de prim ajutor.

Circulația este blocată.

 

Revenim

Foto Info Trafic Pitesti