Accident grav! A intrat într-un tir! 4 tineri au ajuns la spital

Accident grav, în această după-amiază, pe DN 65 Lunca Corbului. Un conducător auto de 23 de ani, din Colonești, Olt, care se deplasa din direcția Pitești-Slatina, nu a adaptat viteza în curbă, în vârf de pantă, pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un TIR care circula regulamentar din sens opus.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părţii carosabile, unde s-a răsturnat. În mașină se aflau patru pasageri, cu vârste cuprinse între 19 și 23 de ani. Toți au fost transportați la spital pentru investigații medicale, unul dintre ei, și anume pasagerul din dreapta fiind rănit grav.

Oamenii legii au întocmit dosar penal.