Accident cu o victimă în Pitești! A intrat cu mașina într-un stâlp

Update:

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 47 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe str. Târgu din Vale, pe sensul de mers Prundu spre Târgu din Vale, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, pierzând controlul asupra direcției de mers și intrând în coliziune cu un stâlp din beton.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.


Update: 

În urma impactului, stâlpul a fost rupt și a fost o singură victimă, o femeie cu vârsta de 48 de ani, aceasta fiind prinsă în interiorul autoturismului. 

A fost nevoie de intervenția pompierilor pentru extragerea persoanei in siguranță și predarea ulterior către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă.

Pacienta a suferit leziuni la cap și la unul dintre membre, fiind transportată ulterior la spital pentru mai multe investigații.

 

Un accident rutier a avut loc în cartierul Tudor Vladimirescu din Pitești, un autoturism a intrat într-un stâlp.

Din primele informații aflăm că este posibil să fie și o victimă prinsă în interiorul vehiculului. 

Pentru gestionarea situației de urgență, intervin pompierii cu autospeciale de intervenție și un echipaj SMURD TIM


Revenim cu detalii.