Accident cu două victime la Căteasca! O mașină a intrat într-o căruță!

Update:

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești, s-a stabilit că un bărbat de 43 de ani, din Căteasca, care conducea un autoturism pe DC 105 de pe raza localității de domiciliu, în zona pasarelei peste A1, din direcția Topoloveni spre Căteasca, a intrat în coliziune cu un atelaj condus în aceeași direcție de deplasare de un bărbat de 42 de ani, din aceeași localitate.

În urma coliziunii a rezultat rănirea unui bărbat de 28 de ani, din Călinești, care se deplasa pe lângă căruță, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru investigații.

Atât conducătorul auto cât și conducătorul atelajului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru ambii conducători.

În cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

 

 

La 112 a fost anunțat un accident rutier în comuna Căteasca, un autoturism a intrat într-o căruță.

Din primele informații aflăm că este posibil să fie două victime, două persoane aflate în căruță, conștiente. 

Intervin pompierii la fața locului cu un echipaj SMURD de prim ajutor calificat.

Polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni sunt la fața locului pentru cercetări.


Foto descriptiv