Accident cu doi răniți pe DN 73, în localitatea Mihăești!

Update:

Din primele verificări efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că, un bărbat de 54 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism (taxi) pe DN 73, din direcția Câmpulung către Pitești, în localitatea Mihăești, nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers spre stânga și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat de 65 de ani, din Câmpulung, care se afla în depășirea regulamentară a acestuia.

În urma evenimentului, conducătorul primului autoturism a fost rănit ușor și transportat la spital.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

 

Mai devreme un accident rutier a avut loc în localitatea Mihăești. Evenimentul s a produs între 2 autoturisme și s-a soldat cu 2 victime. 

A fost vorba de o femeie cu atac de panică și un bărbat de 54 de ani, care a suferit mai multe traumatisme, acesta fiind transportat la spital pentru investigații medicale amănunțite de către paramedicii SMURD.

La fața locului, un echipaj de pompieri a asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.