A plătit pentru o consolă de jocuri, dar a primit fix...nimic | Sursa Ta

Atenție mare la ce comandăm pe Internet, mai ales pe platformele de vânzări. Un argeșean s-a văzut cu banii luați și o cutie cu bunuri fără valoare pe care dăduse 500 de lei. Fapta s-a întâmplat în 5 septembrie 2019, oamenii legii identificându-l pe autor abia acum.

CITEȘTE ȘI ... Uzina Dacia a produs modelul Duster cu numărul 2.000.000

Vorbim despre un tânăr de 19 ani, din comuna Știubieni, județul Botoșani. Băiatul a postat pe Internet că vinde o consolă de jocuri. Toate bune și frumoase. Și-a găsit cumpărător, un piteștean, dar i-a trimis omului în colet un procesor de calculator defect și alte bunuri fără valoare.

CITEȘTE ȘI  ... Oamenii de afaceri față în față cu parlamentarii și conducerea administrației din Argeș! Află cerințele


Sesizați, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au demarat cercetări, ieri, tânărul fiind identificat și prejudiciul recuperat.

CITEȘTE ȘI ... Fără comerț cu păsări pentru o lună de zile!

Acum, dosarul penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere corespunzătoare.


 

 

Polițiștii argeșeni vă sfătuiesc:

•    cumpăraţi de la comercianţii cunoscuţi sau cautaţi informaţii în legătură cu aceştia, pentru a vă asigura că au o reputaţie bună şi sunt de încredere; de asemenea, verificați cu atenție site-ul înainte de a cumpăra un produs, pentru a vă asigura că acesta nu este unul fals;
•    bunurile oferite la prețuri derizorii pot avea costuri adiționale suplimentare, pot să nu beneficieze de garanție, pot proveni din furt sau pot să nu corespundă caracteristicilor, motiv pentru care vă sfătuim să evitați achiziția în astfel de condiții;
•    nu cumpărați produse oferite prin email (poștă electronică) nesolicitate;
•    cumpărați numai de pe site-uri care utilizează metode de plată securizate și evitați tranzacțiile când sunteți conectat la rețele wi-fi publice.

În perioada următoare, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș, împreună cu structurile de proximitate și cu polițiști ai altor structuri, vor desfășura activități informativ - preventive pentru evitarea înșelăciunilor din domeniul comerțului on-line.