A început vaccinarea gratuită împotriva HPV

Vaccinarea gratuită împotriva HPV este demarată de Ministerul Sănătăţii (MS) din prima lună a anului 2020, după ce primele 20.000 de doze de vaccin au fost distribuite la nivelul direcţiilor de sănătate publică.

Conform Ministerului Sănătăţii, acordul cadru încheiat de MS cu furnizorul pentru o perioadă de patru ani prevede ca numărul dozelor de vaccin anti-HPV să poată fi suplimentat până la 2.100.000, în funcţie de cerere şi derularea campaniei de vaccinare.

Campania de vaccinare a fost precedată de o campanie de informare şi conştientizare a publicului cu privire la pericolul reprezentat de HPV şi protecţia oferită de vaccin, precum şi de susţinere a medicilor şi farmaciştilor în transmiterea informaţiilor clare şi corecte despre vaccinarea împotriva HPV.

Vaccinarea se va face în cabinetele medicilor de familie la fete cu vârsta cuprinsă între 11 şi 14 ani care au solicitat în anii 2017 şi 2018 vaccinarea la medicii de familie. De asemenea, şi fetele care au trecut de această vârstă vor fi vaccinate dacă au solicitat acest serviciu medicilor.