A început lucrarea de montare a centralei termice la „Maria Teiuleanuˮ

În urmă cu aproape o lună, în corpul Colegiului Economic „Maria Teiuleanu” situat în curtea Inspectoratului Şcolar a fost amenajat un callcenter COVID, unde îşi desfăşoară activitatea medici şcolari şi voluntari pentru a face anchete epidemiologice.

Cu acest prilej, s-a descoperit şi că respectivul corp de clădire are instalaţia termică defectă, la fel şi pe cea electrică, oamenii din callcenter fiind nevoiţi să stea în frig.

La solicitarea prefectului Emanuel Soare, noul primar al Piteştiului, Cristian Gentea, a deblocat şi proiectul pentru achiziţia şi instalarea unei noi centrale termice, care se înţepenise în sertarele unui departament, iar la finele săptămânii trecute s-a şi semnat contractul.  

Proiectarea și execuția lucrărilor pentru „Reabilitarea instalației termice și montarea de centrale termice noi, Corp C1 și Corp C4, Colegiul Economic «Maria Teiuleanu»ˮ vor fi executate de către SC Proinstal Pipe SRL. Valoarea contractului este de 511.400,60 lei cu TVA, preţ ferm. Durata contractului este de 6 luni calendaristice de la data ordinului de începere a proiectării și execuției de lucrări.

Vor fi înlocuite centralele termice existente și caloriferele, va fi reabilitată instalația termică, se vor reface zonele afectate, iar instalațiile noi și centralele vor fi verificate și puse în funcțiune de către firme autorizate ISCIR. 

Sursa: saptamanalul ancheta