A fugit de polițiști pentru că era beat și avea carnetul suspendat. A fost prins și reținut!

Un control de rutină s-a transformat într-o urmărire în toată regula. Polițiștii Secției 3 Poliție Pitești i-au solicitat unui șofer să tragă pe dreapta autoturismul. Se întâmpla, noaptea trecută, pe strada Exercițiu, din municipiul Pitești.

CITEȘTE ȘI ... Elev din Pitești - câștigător din partea României la un important concurs european!


Conducătorul auto a oprit mașina, dar apoi s-a răzgândit și a fugit. Motivul l-au descoperit oamenii legii în momentul în care l-au prins. Mirosea a alcool și avea carnetul de conducere suspendat.

Cu după cele întâmplate, șoferul, în vârstă de 34 de ani, din Pitești, a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.


În final, piteșteanul a ajuns în arest pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.