A dispărut de acasă de două ori în 3 zile! Minoră găsită de polițiști ...

Marți, 6 august, o minoră de 16 ani, din Aninoasa a plecat de acasă, în jurul orei 23:15. Fata nu se afla la prima plecare voluntară. În urmă cu doar două zile, aceasta a mai dispărut de la locuința sa. Tatăl ei a mers la Poliție, iar minora a fost găsită pe 5 august, în Berevoiești.

După numai o zi, a dispărut din nou. Polițiștii argeșeni au găsit-o, și de această dată, în scurt timp, stabilind că aceasta nu a fost victima vreunei infracţiuni şi nu a săvârşit fapte de natură penală. Reprezentanții DGASPC Argeş au fost chemați pentru evaluarea suplimentară a situaţiei minorei. 

CITEȘTE ȘI ... Copil de 9 ani - rănit în accident! A ajuns la spital

 

„În ultimele 24 de ore, poliţiştii argeşeni au fost sesizaţi cu privire la şase dispariţii, în urma verificărilor stabilindu-se că toate sunt plecări voluntare, toate fiind clarificate într-un interval cuprins între 15 minute şi câteva ore.

Având în vedere operativitatea cu care au fost găsite, în niciunul dintre cazuri nu s-a declanşat procedura de dare în urmărire la nivel naţional.

În urma verificărilor s-a stabilit că niciuna dintre persoane nu a fost victima vreunei infracţiuni”, transmite Inspectoratul de Poliție Județean Argeș.