265 de profesori argeșeni s-au înscris pentru posturile de directori de școli!

Până duminică, 2 octombrie, cei care își doresc să devină directori de școli sau vor să-și păstreze postul, și-au putut depune dosarul la Inspectoratul Școlar Județean Argeș. Astfel că, 265 de profesori argeșeni s-au înscris pentru a ocupa unul dintre cele 250 de locuri disponibile, dintre care 199 pentru directori și 51 pentru directori adjuncți. 

Vineri se vor afișa rezultatele după ce vor fi evaluate dosarele, urmând ca pe 12 octombrie, candidații să susțină proba scrisă care se va desfășura la nivel național. După ce au trecut de examenul scris, viitorii directori vor trece și printr-o probă locală, care va fi în perioada 17 octombrie - 17 noiembrie și va include analiza CV-urilor în prezenţa candidatului şi un interviu de maximum 30 minute în care se apreciază scrisoarea de intenţie, calitatea şi susţinerea, de către candidaţi, a ofertei manageriale şi a unui plan operaţional pentru un an.