210 teste rapide COVID – 19 au fost trimise astăzi la Spitalul Municipal din Câmpulung

Astăzi,  în județul Argeș a sosit a treia tranșă de teste rapide. De această dată, cele 210 teste vor fi folosite pentru testarea personalului din cadrul Spitalului Municipal din Câmpulung.


În total, în trei zile, 510 teste au ajuns în județul Argeș, teste ce au fost sau vor fi folosite pentru testarea personalului din cadrul instituțiilor aflate în prima linie în lupta cu virusul COVID – 19. Acestea au fost donate de Fundația Gaudium și distribuite, prin Consiliul Județean Argeș.


Vă reamintim că, din primele două loturi de 300 de teste, au fost testate, cu prioritate, cadrele medicale de la Secția de Boli Infecțioase, Secția Anestezie și Terapie Intensivă, echipa de la Obstetrică-Ginecologie care a preluat cazul gravidei depistată pozitiv cu COVID-19, o parte din personalul medical de la Unitatea de Primiri Urgențe, Serviciului Județean de Ambulanță Argeș, Inspectoratului Județean de Jandarmi Argeș, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș.