20 de argeșeni, la spital după muşcătura de căpuşă | Sursa Ta

Primăvara ne îndeamnă să ieşim la iarbă verde. Însă o plimbare în natură aduce cu ea şi pericole. Este sezonul căpuşelor, iar o simplă înţepătură poate provoca afecţiuni grave, precum boala Lyme. Deja, în Argeş, 20 de oameni au fost înţepaţi. Iar în Cluj-Napoca începe dezisecţia, după ce, la cabinetele veterinare s-au prezentat tot mai multe animale muşcate. 
Odată cu sosirea primăverii au apărut și capusele. Iar înţepăturile lor au fost deja simţite şi de oameni şi de animale.


Medic veterinar: La băiţă am descoperit că are o căpuşă la nivelul urechii interne. Teoretic băgăm penseta sub căpuşă la bază, se învârte uite aşa şi a ieşit.

În majoritatea cazurilor, muşcătura de căpuşă este inofensivă, dar sunt şi cazuri când pot apărea reacţii alergice.

CITEȘTE ȘI ... (VIDEO) A ars acoperișul fostului dispensar minier din comuna Schitu Golești!

La nivelul județului Cluj au apărut şi primii oameni înţepaţi de căpuşe. Cel mai mare pericol în astfel de cazuri este transmiterea bolii Lyme, care poate duce la paralizie. Simptomele precum febra, roşeaţa pielii sau durerile de cap după o astfel de înţepătură ar trebui să ne trimită imediat la medic.

Ioan Mureșan, medic de familie: Am avut vreo 3,4 cazuri de pacienți care locuiesc în mediul rural, zona Huedinului, zona Ciucea, cu munte, cu păduri, cu umbre.

În Cluj Napoca s-au luat deja primele măsuri de combatere a căpuşelor.

Șurubaru Gheorghe, administrator public al municipiul Cluj Napoca: Vom începe acțiunea de dezinsecție și delarvizare la nivelul municipiului. Inițial acțiunea era programată să înceapă pe 4 mai, dar din cauza condițiilor meteo a fost amânată.

În judeţul Argeş, din martie până în prezent, 20 de pacienţi au ajuns la spital după ce au fost înţepaţi. Iar în Bihor au fost trei astfel de cazuri, fără să fie nevoie de internare.


Sursa: observatornews.ro