111 copii din Argeș au fost abuzaţi, maltrataţi sau neglijaţi complet de familii

An de an, în evidențele DGASPC Argeș sunt preluate cazuri noi de abuzuri asupra copiilor, fie emoționale sau prin neglijență, fie de exploatare prin muncă sau acte de violenţă, de la bătăi până la exploatarea sexuală a minorilor.

De cele mai multe, cazurile sunt sesizate prin intermediul unor apeluri telefoanice, pentru că cei care denunță astfel de situaţii doresc să rămână anonimi. De la începutul acestui an şi până la sfârșitul lunii septembrie, au fost înregistrate prin apeluri telefonice și autosesizări 480 de cazuri de posibile abuzuri asupra copiilor, din care, ca urmare a cercetărilor efectuate de către inspectorii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Argeş, s-au confirmat 111. Copiii au căzut victime ale diferitelor forme de abuz, pentru unii dintre ei dispunându-se de urgență să fie luaţi de lângă abuzatori şi daţi în plasament, pentru alții inspectorii sociali alegând ca aceștia să rămână totuşi în familie. Conform anchetelor sociale, s-a stabilit faptul că 17 copii au fost abuzați fizic, 18 copii abuzați emoțional, 21 au fost abuzați sexual, 52 dintre aceștia abuzați prin neglijare de către părinți, un singur caz de exploatare prin muncă și 2 cazuri de abuz prin trafic al minorilor. Conform statisticilor DGASPC, 51 dintre copii provin din mediul urban, iar 60 dintre aceștia din mediul rural, 37 dintre aceștia fiind băieți și 74 fete. Pentru 58 dintre ei inspectorii și asistenții sociali au dispus rămânerea în familie, iar pentru 53 dintre ei măsura plasamentului de urgență. Inedit este faptul că pentru patru cazuri DGASPC Argeș a dispus efectuarea de anchete sociale pentru copii din județ aflați în străinătate.