1060 mp - concesionaţi de investitorul privat pentru construcţia pasarelei din Tudor Vladimirescu

Mallul ce va fi construit în cartierul Tudor Vladimirescu are în proiect şi o pasarelă rutieră ce va face legătura între B-dul Republicii şi str. Lânăriei, care va decongestiona ambuteiajele create la trecerea de cale ferată.

Pentru realizarea acestui obiectiv, dezvoltatorul PK Emeraldo a înştiinţat Primăria Piteşti şi Consiliul Local de intenţia fermă de a concesiona aproximativ 1060 mp din terenurile care aparţin  municipiului Piteşti şi de a ceda, cu titlu gratuit şi fără restricţii, drepturile pe care societatea la va dobândi asupra pasajului şi a infrastructurii rutiere care vor fi construite.

Primarul municipiului, Cornel Ionică, s-a pronunţat asupra oportunităţii pe care o reprezintă această investiţie pentru Piteşti, care va deveni de utilitate publică şi a amenţionat că a solicitat ca pasajul să aibă regim deschis circulaţiei publice şi de a se asigura accesul gratuit şi nediscriminatoriu al vehiculelor şi pietonilor. Cei 1060 mp sunt împărţiţi în 15 loturi de teren. Pentru concesionarea lor, ce va aduce venituri suplimentare la bugetul local, se va organiza o procedură de licitare. 

 

 

 

Sursa: Săptămânalul Ancheta