100 de kg de articole pirotehnice - confiscate în Pitești!

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat, ieri, controale în tot municipiul Pitești cu scopul de a verifica legalitatea operațiunilor cu articole pirotehnice.

În acest caz, au fost depistate cinci persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 65 de ani, care comercializau ilegal artificii și petarde. 100 de kg de articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 15.000 de lei, au fost confiscate.
Pe numele celor cinci, oamenii legii au deschis dosare penale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

CITEȘTE ȘI ... Cod roșu de avalanșă în Argeș! Trasee montane închise


Menționăm că polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, împreună cu polițiștii de ordine publică, vor efectua, în continuare, acţiuni şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

 

CITEȘTE ȘI  ...  (Video) Soții morți în accidentul provocat de vicepremierul Chițoiu, înmormântați

 

Vă reamintim:

Este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:

a) între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;

b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;

c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.

d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;

e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;

f) pe drumurile publice deschise circulaiei rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;

g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.


Conform Legii 126/1995, privind regimul materiilor explozive, sancțiunile contravenționale au o valoare cuprinsă între 3.000 și 15.000 de lei. Totodată, utilizarea articolelor pirotehnice tip petardă poate fi sancționată contravențional conform Legii 61/1991R privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu amendă cuprinsă între 200 și 1.000 de lei.  

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.